Interviu cu un fost participant al concursului team ADventure

12164823_928150573898320_1672341284_o
1. Ce te-a motivat să te înscrii în team ADventure?

Principalul motiv pentru care m-am înscris în acest concurs a fost curiozitatea. Fiind studentă în primul an la Comunicare și Relații Publice am vrut să văd ce este mai exact publicitatea și ce înseamnă să lucrezi în acest domeniu, iar concursul team ADventure mi-a adus un răspuns la aceste întrebări.

2. Ce a însemnat pentru tine aventura participării la acest concurs ?

Aventura participării la team ADventure a însemnat cea mai importantă experiență din primul an de facultate. Aici am învățat, mi-am făcut prieteni, am cunoscut oameni frumoși, oameni pasionați de publicitate, oameni cu care îmi doresc să păstrez legătura pentru mult timp pentru că știu că întotdeauna o să pot învăța de la ei. În acest domeniu sunt foarte importanți oamenii pe care îi cunoști, relațiile pe care le păstrezi cu aceștia și dorința de a practica în domeniu.

3. Cum ți-a marcat acest concurs demersul profesional?

Acest concurs a fost un impuls destul de important în demersul meu profesional deoarece aici mi-am dat seama încotro aș putea să mă îndrept pe viitor. Mi-am dat seama că limitele pot fi depășite, că lucurile, oricât ar părea de grele, se învață. Am învățat că pot mai mult. Pot spune că pornind cu acest concurs am înțeles ce carieră îmi doresc.

4. Care a fost cea mai mare temere pe care ai avut-o pe parcursul concursului?

Cea mai mare temere pe care am avut-o pe parcursul concursului a fost aceea de a nu dezamăgi. Întotdeauna am avut o frică de a nu dezamăgi oamenii din jurul meu și am încercat să dau tot ce am mai bun în acest sens.

5. Care sunt punctele forte pe care ți le-ai pus în evidență în concurs?

Principalele puncte foarte pe care le-am pus în evidență în acest concurs au fost creativitatea și rezistența la stres. Pot spune că aceste două lucruri le-am descoperit și le-am pus în aplicare începând cu team ADventure. Se pare că nevoia chiar te învață lucruri cu folos.
6. Dacă ai avea posibilitatea, ai schimba ceva la strategia pe care ai abordat-o anul trecut?

Ar fi câteva lucruri mărunte pe care le-aș schimba la prezentarea în sine și cel mai sigur m-aș pregăti mai mult, dar la strategie nu aș schimba nimic. Există întotdeauna loc de mai bine, dar sunt mândră de acea realizare și de oamenii cu care am fost în echipă, iar strategia în sine este rezultatul efortului nostru.

7. Ce i-ai sfătui pe viitorii participanţi?

Îi sfătuiesc pe viitorii participanți să îndrăznească și să profite de această oportunitate. Este un concurs care te solicită, te dezvoltă, te apropie de oameni și totodată este de departe cea mai bună experiență prin care îți poți da seama dacă vrei să urmezi un drum în publicitate.
8. Spune-ne o întâmplare din timpul concursului, care ţi-a rămas întipărită în memorie în mod special.

Una dintre întâmplările pe care nu o să le uit este despre cum a descurs prima ședință cu mentorul nostru.
După ce am vizitat firma pentru care trebuia să facem campania, toate echipele au primit câteva taskuri pentru prima ședință, menite să ne ajute la proiect. Țin minte și acum nedumerirea de pe fața colegei mele și golul din stomac pe care l-am simțit când mi-am dat seama că nu înțeleg nimic din ce mi se cerea, iar ceilalți participanți păreau să nu aibă nici o grijă. Am mers tot drumul spre casă cu gândul că nu știu în ce m-am băgat și că probabil cel mai bine ar fi să renunț, că e prea mult. Totuși, am încercat să ne mobilizăm, am încercat să ne lămurim cu ce am găsit pe internet și ne-am dus cu coada între picioare la ședință. Pentru 5 minute, cât am așteptat la ușă, îmi venea să mă întorc și să fug cât văd cu ochii. Am intrat totuși în birou, am încercat să părem calme, dar mentorul nostru ne-a citit din momentul în care am deschis gura. Mă așteptam să ne trimită acasă și să ne revedem când o fi să știm în ce ne băgăm, în schimb, a făcut o glumă pe seama noastră, numindu-ne “ghiocei abia ieșiți de sub zăpadă”, ne-a zâmbit și a încercat să ne explice ce nu știam.
Până în momentul acela nu am conștientizat cât de important este să pui întrebări, să te înconjori cu oameni buni, oameni care te ajută să evoluezi și să crezi în tine. Îi sunt recunoscătoare celui care ne-a îndrumat că a avut răbdare și încredere în noi.

9. Cu ce se deosebește team ADventure de alte competiții , din punctul tău de vedere?

Cred că cea mai importantă deosebire dintre team ADventure și orice altă competiție este volumul de informații pe care le înveți și le pui în practică pentru o firmă reală, într-un timp care, deși pare scurt, este raportat la realitatea unei campanii adevărate. Ceea ce vreau să spun este că, prin acest concurs vezi ce înseamnă să lucrezi într-o firmă de publicitate, să lucrezi cu oameni, clienți, deadline-uri, taskuri clare și buget limitat.
10. Dacă ai descrie într-un cuvânt experienţa trăită, care ar fi acela?

Un singur cuvânt prin care aș putea descrie această experiență este: dezvoltare.

Gherasim Cristina Andreea

Comunicare și Relații Publice – anul II

12164909_928150823898295_1176980715_o

Reclame

Publicat de

team ADventure

Festival Concurs de Strategie Publicitară și Relații Publice

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s