De ce să vii la Conferința team ADventure

cover-conferintaUn drum anevoios, dar foarte frumos și productiv, am parcurs atât noi, cât și echipele care se luptă pentru a ieși învingătoare din Singurul Festival-Concurs de Strategie Publicitară din Regiunea Moldovei –  team ADventure, fiindcă vor ca IDEA lor sa fie pusă în practică la final.

Acum a venit momentul să ne delectăm cu mic, cu mare, de o doză bine meritată de informații furnizate cu drag de către specialiști din domeniu la Conferința team ADventure, care va avea loc pe data de 9 noiembrie, începând cu ora 10:00, la etajul 5 din corpul R al Universității „Alexandru Ioan Cuza”.

Invitații noștri, Iulia IANȚOC, Mihai FETCU și Vali TĂTAR, ne vor vorbi despre drumul spre idee. Tot ei ne vor povesti, din propria experiență, diferite întâmplări din care avem ceva de învățat, ne vor răspunde la toate întrebările și curiozitățile referitoare la orice problemă din domeniul Relațiilor Publice și Publicității.

Acești specialiști în domeniu le vor ușura munca participanților, dându-le mici indicii despre cum și-ar putea realiza strategiile, dar în același timp, ne vor oferi și nouă, celor prezenți, un set de informații care sigur ne vor fi de mare ajutor pe viitor.

Așadar, dacă încă nu te-am convins că merită, vino și convinge-te singur că team ADventure îți aduce specialiști de primă clasă, cu care nu ai ocazia să te întâlnești în fiecare zi. Noi vom fi acolo, aștepându-te pe tine împreună cu întrebările tale la acest eveniment marca PRIME Iași.

Reclame

Publicat de

team ADventure

Festival Concurs de Strategie Publicitară și Relații Publice

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s