Gala team ADventure a marcat încheierea ediției a IX-a!

Ultimul eveniment din cadrul proiectului team ADventure, Gala, s-a desfășurat pe 24 noiembrie. Într-o joi. Această zi a marcat mai multe momente notabile: în primul rând, participanții au ieșit la iveală și au prezentat publicului ideile pe care le-au conceput pentru studiile de caz oferite de către cei trei parteneri. La finalul Galei, au fost decernate premiile. În al doilea rând, Gala mai reprezintă momentul în care noi, echipa de organizare, stăm față în față cu munca noastră, la propriu. De-a lungul proiectului, am experimentat mai multe sentimente, iar cireașa de pe tort a fost joia trecută, dar despre asta putem vorbi cu altă ocazie.

Primul pas a fost să tragem la sorți ordinea echipelor. La urma urmei, toată lumea urma să fie în față, dar contează și ordinea, nu-i așa? Începutul prezentărilor a fost marcat de echipa Free Spirit, care a deschis runda strategiilor pentru primul partener, Cafeneaua Piața Unirii. Cele trei fete încrezătoare au prezentat curajos unui public numeros strategia lor. A urmat echipa Triangle, foarte energică, determinând publicul să empatizeze cu ideile propuse. Ultima echipă de la acest studiu de caz a fost Glass. Deși au fost prezenți doi membri din cei trei inițiali, aceștia s-au descurcat exemplar, armonizând componenta strategică cu cea creativă.

În continuare, prezentatorii Galei, Ioana CAUNIC și Alexandru PLOP, au chemat pe scenă primii participanți care a lucrat pentru al doilea studiu de caz, cel oferit de The Bastards Events: echipa BrainShot. După cum sugerează și numele acesteia, ne-a uimit cu ideile pe care cei trei participanți le-au pus la punct într-un mod perfecționist. A doua echipă, Risk Taker, ne-a demonstrat că dacă vrei să trăiești o experiență cool trebuie mai întâi să îți asumi riscuri. Următoarea echipă, O’Brothers Publicity, a dat dovadă de un simț creativ accentuat, în momentul în care ne-a prezentat ideile sale.

Pentru că strategiile precedente au fost prezentate într-un ritm eficient, am ajuns repede la echipele care au realizat strategiile pentru cel de-al treilea partener, Webhelp România. Stilul elevat de a vorbi și soluțiile practice propuse au marcat prestația participanților din echipa PR Diamonds, care au prezentat campania cu multă diplomație în fața publicului. A doua echipă, Flash Advertising, s-a aflat în aceeași situație ca echipa Glass: dacă la începutul concursului au pornit în formula completă de trei, până în momentul final au rămas doi. Totuși, asta nu i-a împiedicat pe membrii echipei să ducă la bun sfârșit „cursa” în care s-au angajat în octombrie. Ne-au surprins plăcut prin faptul că au prezentat diferit față de celelalte echipe și prin stăpânirea de sine de care au dat dovadă. Smart Vision, ultima echipă care a prezentat în cadrul Galei de săptămâna trecută, a destins atmosfera și a pus un zâmbet pe fața fiecărui spectator.

Acum… ce mai era de făcut? Bineînțeles, deliberările juriului! Așteptam cu emoție să aud care sunt echipele câștigătoare a celei de-a noua ediții. De ce emoție? Din două motive: în primul rând, pentru că toate echipele erau bine pregătite și au avut câte un element original, iar în al doilea rând, pentru că trăiam odată cu ei emoțiile pe care le-am avut și eu anul trecut, în calitate de participant. Acesta este timpul… nu prea ai ce să-i faci. Nu stă niciodată după întârziați.

Pot să pun pariu că pentru juriu a fost la fel de emoționant ca pentru participanți! Astfel, după deliberările finale, s-au anunțat câștigătorii anului 9 de team ADventure:

* la studiul de caz oferit de Cafeneaua Piața Unirii: Echipa Glass, formată din Anca MITRICĂ și Mihaela MOROZ;

1-75

* la studiul de caz oferit de The Bastards Events: Echipa BrainShot, formată din Mădălina AHRIȚCULESEI, Dragoş PAVĂL și Larisa COSTINESCU;

1-88

* la studiul de caz oferit de Webhelp România: Echipa Smart Vision, formată din Codrin HOARȚĂ, Petrică Ionuț LEFTER și Claudiu CABA.

1-93

Au fost oferite și șapte internship-uri:

* pentru Master Escape – Gabriela CIURLICĂ

* pentru Upside Down – Mădălina AHRIȚCULESEI

* pentru Cafeneaua Piața Unirii – Andreea PRICOP, Anca MITRICĂ, Mihaela MOROZ

* pentru Încotro – Gabriela CIURLICĂ , Flavyws RADU

Tot în cadrul Galei au fost decernate și premii pentru „cea mai strategică campanie”, „cea mai creativă campanie” și „cea mai bună prezentare”. Astfel, avem următorii câștigători:

* cele mai strategice campanii: Triangle (Cafeneaua Piața Unirii), BrainShot (The Bastards Events), Flash Advertising (Webhelp România);

* cele mai creative campanii: Free Spirit (Cafeneaua Piața Unirii), Risk Taker (The Bastards Events), Flash Advertising (Webhelp România);

* cele mai bune prezentări: Glass (Cafeneaua Piața Unirii), O’Brothers Publicity (The Bastards Events), PR Diamonds (Webhelp România).

Vă dorim mult succes în continuare!

Mulțumim și următoarelor persoane, cu ajutorul cărora ediția a IX-a a atins o finalitate mulțumitoare:

– partenerilor Marina TOPCIAN, reprezentant al firmei Cafeneaua Piața Unirii, Cătălin POPA, reprezentant al firmei The Bastards Events și Roxana NECHIFOR, reprezentant al firmei Webhelp România;

mentorilorȘtefan NEGOIȚĂ, Senior Creative la cea mai mare agenție din zona Moldovei, Raluca GAVRILESCU, Director de Creație în cadrul agenției WINK Public Multimedia și Oana NĂVODARU, Director de Creație la agenția de publicitate Încotro;

1-126

juriului – Maria BOGUS, Advertising Manager și Co-Fondator al agenției de publicitate Încotro, Georgiana ȘTEFAN, coordonator al departamentului de Marketing al unuia dintre cele mai mari grupuri HoReCa din Moldova, Rareș OBADĂ, director de Marketing al rețelei radio Viva FM, Alina AXANE, coordonator Marketing la Thinslices și alumnae PRIME Iași și Nucu FLOREA, profesor universitar cu experiență de peste 15 ani în Branding, Strategic Marketing și Business Development.

1-71

Mulțumirile ca mulțumirile, însă ediția a IX-a nu s-ar fi concretizat fără o echipă care să lucreze intens timp de 7 luni la fiecare detaliu:

Adelina TÎRNOVANU – coordonator

Daniel GÎRBEA (Imagine)

Dragoș ȘUDEANU (Imagine)

Alexandra ARVA (Promovare)

Diana PRICOP (Promovare)

Florina CAZACU (Promovare + Studenți)

Andrada LAZĂR (Promovare)

Sorina MIRON  (Promovare)

Diana BOCANCEA  (Studenți + Monitorizare și evaluare)

Diana AELENEI (Studenți)

Cezara MĂLĂNCUȘ (Strângere de Fonduri + Evenimente)

Cosmyn CLIPA (Strângere de Fonduri)

Tudor CHITIC (Strângere de Fonduri)

George GAVRILOAE  (Strângere de Fonduri)

1-133

Ne revedem la anu’ cu forțe proaspete pentru ediția a X-a!

Cu drag,

fost participant și actual organizator,

Diana PRICOP

P.S.: Pozele de la Gală pot fi vizualizate AICI!

Reclame

Publicat de

team ADventure

Festival Concurs de Strategie Publicitară și Relații Publice

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s