Royal Print – tipografia din spatele materialelor ediției a IX-a

Astăzi vi-l aducem în atenția dumneavoastră pe unul dintre sponsorii celei de-a IX-a ediții team ADventure: Royal Print. Aceștia au decis să sprijine proiectul nostru și și-au pus la dispoziție serviciile în materie de printabile pentru ca ediția cu numărul 9 să se poată mândri și cu materiale de o calitate superioară.

Dar..ce este de fapt Royal Print?

Royal Print este o tipografie care oferă servicii de tipărire materiale publicitare și, după cum se poate vedea cu ochiul liber, această tipografie are un meniu destul de complex. Un aspect foarte important este faptul că domeniul de activitate al acestei firme este de fapt să facă clientul mulţumit indiferent de comanda primită. Şi asta se va întâmpla de fiecare dată dacă alegeţi să lucraţi cu ei.

Indiferent dacă vreţi o gravură pe sticlă, o ştampilă, un set de cărţi de vizită, ei sunt cei care vă pot ajuta cu desăvârşire. Au un personal tânăr, sunt deschişi la colaborări şi trăiesc pe ideea că orice ar avea de făcut, ei trebuie să facă acel lucru cât mai bine cu putință pentru a-și mulțumi pe deplin clienții.

Cui se adresează tipografia Royal Print?

Tiprografia Royal Print este alegerea perfectă pentru cei care au nevoie de următoarele servicii:

  1. Printuri mari: bannere, afişe, tablouri canvas, autocolante, mesh-uri, roll-up şi window graphic, tapet personalizat.
  2. Gravură Laser:lemn, plastic, sticlă, piele, marmură, litere volumetrice, tăiere la formă, debitare laser Iasi.
  3. Obiecte personalizate:tricouri, şepci, pixuri, căni, pahare, brichete, brelocuri.
  4. Print digital:fluturaşi, pliante, afişe, cărţi de vizită, broşuri, cataloage, cărţi, reviste, mape, calendare, etichete, ecusoane, felicitări
  5. Ştampile:rotunde, pătrate, dreptunghiulare, datiere.
  6. Invitaţii de nuntă şi invitaţii de botez, mărturii de nuntă şi de botez, meniuri si numere de masă.
  7. Colantare maşini: stickere auto, lipire autocolant pe maşină.
  8. Litere volumetrice: tăiere la formă în polistiren, PVC, plexiglass sau lemn.
  9. Casete luminoase, reclame luminoase, firme luminoase Iasi.

De ce este o idee bună să lucraţi cu tiprografia Royal Print?

Tipografia Royal Print nu este ca o tipografie oarecare. S-au lansat în anul 2010 şi au ajuns să evolueze prin serviciile bune pe care le-au oferit clienţilor în decursul anilor de activitate. Aşa a luat amploare acest bussines. Cu fiecare comandă rezolvată cu succes, aceşti oameni au prins încredere în ei, iar după 6 ani de mulţumit mai multe domenii din piaţă, au înţeles că dacă vor să aibă succes… trebuie să continue în acelaşi fel. Să mulţumească clienţii prin serviciile oferite şi să vină de fiecare dată cu câte o idee nouă pentru ei.

Datorită acestei tipografii multe afaceri existente pe piaţă merg bine. Pentru că ştiu ce să ofere atunci când li se cere şi ascultă cerinţele fiecărui client în parte. Analizează şi pe urmă procesează. Însă, pentru a vă convinge, nu trebuie decât să intrați pe pagina lor de facebook Royal Print !Acolo veți găsi imagini care vă vor demostra grija lor pentru client și produsele oferite.

Unde se găsește tipografia Royal Print?

Aceasta poate fi găsită la următoarele date de contact:

Website: http://www.royalprint.ro/
» Telefon: 0726 66 66 90
» E-mail: office@royalprint.ro
» Str. Clopotari, Nr. 13, Bl. 628
» Iasi, Romania, 700707

Reclame

Publicat de

team ADventure

Festival Concurs de Strategie Publicitară și Relații Publice

Spune-ți părerea

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s